Ziarul din ziare online » Economie
Economie

Statul obligat sa listeze la bursa distributiile de gaze si energie

Guvernul trebuie să listeze la bursă, până la finele acestui an, companiile care sunt în portofoliul Fondului Proprietatea şi nu sunt tranzacţionate în acest moment pe piaţa de capital, precum distribuţiile de gaze şi energie, potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial.

Pretul energiei ar putea fi majorat de la 1 februarie

Preţul reglementat al energiei ar putea creşte cu 5% de la 1 februarie, însă o decizie finală în acest sens nu a fost luată încă, au declarat astăzi, pentru "Adevărul", surse din sectorul energetic.

Pretul sucului de portocale atinge nivelul record

Preţul sucului de portocale a ajuns la un nivel record la nivel mondial, el crescând cu 25% de la începutul anului.

Castigul salarial mediu a crescut in noiembrie 2011 fata de octombrie

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna noiembrie 2011 de 1.491 lei, în creştere cu 2,3% (34 lei) faţă de octombrie şi cu 8,3% comparativ cu aceeaşi lună din 2010, cele mai mari valori înregistrându-se în sectorul intermedierilor financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante.

Isarescu a atins tinta

Media anuală a scumpirilor a coborât, în decembrie 2011, la 3,14%, nivel de care România s-a mai apropiat doar înainte de 1990, revenind în ţinta Băncii Naţionale a României, de 3% plus/minus un punct procentual.

Ce masini nu trebuie sa plateasca noua taxa

Noua taxă auto 2012 va intra în vigoare în două săptămâni. Taxa se aplică în cazul autovehiculelor care se înmatriculează în România, cât şi în cazul vânzării unui autoturism cumpărat şi înmatriculat înainte de 2007, fiind taxat cumpărătorul.

Romania pe locul 2 in 2011 la inaugurari de autostrazi

Polonezii au reuşit să finalizeze anul trecut 217 kilometri de autostrăzi, de aproape patru ori mai mulţi decât a finalizat Ministerul Transporturilor de la Bucureşti.

Renault se va extinde in urmatorii ani pe piata din China

Renault va produce, în următorii doi-patru ani, vehicule în China, piaţă de pe care lipseşte în acest moment, urmând să colaboreze cu partenerul nipon Nissan, anunţă preşedintele grupului francez, Carlos Ghosn, precizând că maşinile produse în China vor fi destinate exclusiv pieţei chineze.

BMW a avut anul trecut vanzari record

BMW a înregistrat anul trecut vânzări record, de 1,67 milioane de automobile, în urcare cu 14,2% faţă de 2010, şi anticipează că va rămâne în acest an lider global pe segmentul maşinilor premium, datorită cererii solide din China şi SUA.

Un fost director adjunct la Banca Transilvania a fost numit CEO la reteaua Regina Maria

Operatorul de servicii medicale private Regina Maria l-a numit luni în funcţia de CEO al reţelei de sănătate pe, Ionuţ Pătrăhău, fost director general adjunct al Băncii Transilvania.

Romania pe locul 2 în UE la scumpirea benzinei

Finalul săptămânii trecute a mai adus o scumpire la pompă, aceasta fiind deja a doua creştere de preţ de la începutul anului.

Posturi de manageri scoase la concurs

Cel puţin 50 de poziţii de top şi middle management sunt disponibile pe siteurile firmelor de executive search la începutul acestui an, cele mai multe oportunităţi de angajare fiind în domeniile IT&C sau industrie, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza informaţiilor publicate pe siteurile companiilor de profil.

Germanii construiesc în Argeş un terminal auto

Grupul german specializat în transportul de automobile ARS Altmann construieşte în localitatea Leordeni, judeţul Argeş, un terminal auto cu acces la calea ferată, care va servi în principal ca punct de depozitare temporară pentru Dacia, Ford şi importatorii auto.

IKEA va inlocui centurile de siguranta ale unor scaune

Retailerul suedez de mobilier şi decoraţiuni IKEA va înlocui centurile de siguranţă ale unor scaune pentru copii, produse în China şi comercializate inclusiv în România, clienţii urmând să primească gratuit noile produse.

BNR a redus dobanda-cheie la un minim istoric

Creditele în lei s-ar putea ieftini în următoarea perioadă, după ce Banca Naţională a României (BNR) a decis astăzi să reducă dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 6% la 5,75% pe an. Acesta este un nivel minim istoric.

Dacia Lodgy va fi lansata in martie

Gama Dacia se extinde în 2012 cu Lodgy, un vehicul de familie disponibil în variantă cu 5 şi 7 locuri. În concordanţă cu spiritul mărcii Dacia, Lodgy este un model foarte spaţios, cu prestaţii inedite, adaptate aşteptărilor clienţilor.

Pericol în agricultura din cauza vremii

Agricultorii din Bărăgan încep să intre în panică din cauza vremii care a luat-o razna. Plantele abia dacă au răsărit, le lipseşte apa şi sunt foarte vulnerabile în faţa gerului. Suprafaţa însămânţată cu grâu şi rapiţă anul acesta în judeţul Buzău s-a redus din cauza secetei din toamnă de la 75 de mii, la 60 de mii de hectare.

Anul 2012 vine cu mai multe recrutari

Companiile vor face mai multe angajări în prima parte a acestui an faţă de 2011, însă creşterile salariale nu vor fi mai mari de 10%.

Romanii au scos de sarbatori mai multi bani din bancomate

Retragerile mai mari de la bancomate arată o creştere a cheltuielilor de sărbători faţă de anul anterior, ceea ce poate însemna o revenire a consumului şi a încrederii.

Conducerile Romgaz şi ANRE cercetate penal

40 de funcţionari publici aflaţi pe posturi de conducere din Romgaz, din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi din Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), sunt cercetaţi pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Romania nu reduce taxa pentru podul Giurgiu-Ruse

România nu va reduce taxa pentru autovehiculele care trec peste podul de la Dunăre din zona localităţilor Giurgiu-Ruse, având nevoie de banii atraşi din această sursă, în pofida deciziei guvernului de la Sofia de a reduce unilateral acest tarif.

Boc a convocat ministrii la Guvern

Premierul Emil Boc a anunţat că a decis pentru joi organizarea unei reuniuni pe tema absorbţiei fondurilor europene în acest an, şedinţă pe care o va conduce împreună cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

Noi versiuni de soft pentru contribuabilii care depun declaraţii

De astăzi, declaraţia 390 privind livrările intracomunitare va putea fi depusă conform softului publicat pe portalul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală.

UniCredit vinde actiuni cu discount pentru a face rost de bani

Cel mai mare grup bancar italian a fost nevoit să aprobe vânzarea de acţiuni cu un discount de 43% faţă de cotaţiile din prezent, în încercarea de a strânge capital nou în valoare de 7,5 miliarde de euro.

Au aparut primele bancomate care elibereaza euro

ING Bank a pus în funcţiune primele bancomate pentru operaţiuni în moneda unică, ATM-urile făcând posibilă depunerea şi retragerea de numerar în bancnote euro.

ArcelorMittal Galati si-a recuperat fabrica de var

Fabrica respectiva fusese preluată de una dintre firmele miliardarului german de origine română Lutz Stache. Acesta se angajase, la preluare, că va investi peste 20 de milioane de euro în retehnologizarea fabricii, însă nu s-a ţinut de cuvânt.

Primul magazin Burberry se deschide la primavara

Clubul brandurilor de lux mai câștigă un membru – românii vor putea cumpăra faimoasele haine în carouri şi din Bucureşti. Primul Burberry din țară se deschide în martie, în regim de franciză.

Lufthansa anunta scumpirea biletelor

Lufthansa a anunţat că urmează să majoreze preţurile biletelor, refuzând să absoarbă costurile suplimentare generate de extinderea de la 1 ianuarie a pieţei UE de certificate pentru emisii de carbon către industria transporturilor aeriene.

Ratingurile BRD sub evaluare pentru o posibila retrogradare

Moody's a plasat sub evaluare pentru o posibilă retrogradare ratingurile pentru depozitele în monedă locală pe termen lung şi scurt ale BRD - Groupe Societe Generale, aflate la nivelurile Baa2, respectiv Prime-2, în urma coborârii ratingului băncii-mamă.

Romanii au consumat mai putin

Peste 70% dintre români şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine în acest an, resimţind efectele crizei economice, potrivit unui studiu realizat de Mednet Marketing Research Center.



Ziarul de azi