Ziarul din ziare online » Economie
Economie

Ritmul de scadere a pretului locuintelor s-a redus

Ritmul de scădere a preţurilor locuinţelor din Bucureşti a încetinit semnificativ în acest an, la 3-5% faţă de 2010, comparativ cu 16% în perioada 2009-2010. Conform datelor centralizate, cele mai mari scăderi din acest an le-au înregistrat apartamentele din sudul şi vestul Capitalei.

Erste preia inca 6% din BCR de la SIF-uri

Erste Group a anunţat luni că a achiziţionat încă o participaţie de circa 6% din capitalul BCR în cadrul acordurilor încheiate cu SIF-urile, tranzacţiile fiind în numerar şi emitere de acţiuni noi, astfel încât deţinerea grupului bancar austriac la BCR a ajuns la 88%.

Parlamentul a adoptat interzicerea exportului de gaze

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi iniţiativa legislativă prin care este interzis exportul de gaze din România până la diversificarea surselor de import. Camera Deputaţilor este forul decizional.

Bugetul de stat pe anul 2012 adoptat de Parlament

Parlamentul a adoptat, joi, proiectul bugetului de stat pe anul 2012. Bugetul a fost adoptat cu 239 de voturi "pentru" şi 168 de voturi "împotrivă".

Comisia Europeana reia platile prin Programul Operational Regional

Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor prin POR, gestionat de Ministerul Dezvoltării, iar facturile de aproximativ 200 milioane de euro ar putea fi decontate până la finele anului, a declarat joi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Cea mai mare suspiciune de frauda din sistemul de carduri

Băncile locale se confruntă cu cea mai mare suspiciune de fraudă din sistemul de carduri, conturile mai multor clienţi fiind blocate şi urmează ca "plasticele" să fie reemise împreună cu un nou cod PIN. Ar fi vorba de o jumătate de milion de carduri potenţial afectate, spun surse din piaţă.

Au aprobat cresterea pragului maxim de detinere la SIF-uri

Deputaţii au aprobat joi, în şedinţă de plen, cu 170 voturi "pentru" şi 63 de voturi "împotrivă", proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate de investiţii financiare.

Ouale marcate cu cifra trei nu se vor mai vinde

România şi toate celelalte state membre ale Uniunii Europene nu vor mai putea comercializa, de la 1 ianuarie 2012, ouăle marcate cu cifra trei, a anunţat preşedintele Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Cheţan-Roatiş.

Au aparut tepe cu asigurari private de sanatate

Autorităţile avertizează că o nouă mega-afacere piramidală se extinde cu repeziciune în ţară profitând de ignoranţa şi sărăcia oamenilor.

Atac informatic la CEC Bank

CEC Bank a blocat mai multe carduri ale clienţilor după ce a primit notificări că este posibil ca anumite informaţii să fi fost compromise la nivelul unei baze de date internaţionale, a anunţat miercuri banca.

Bancile europene incep sa se retraga din Europa de Est

Băncile europene au început să se retragă grăbite din Europa de Est, în urma presiunilor de a se concentra pe pieţele autohtone şi de a-şi conserva resursele limitate, iar situaţia ameninţă să declanşeze o criză a creditelor în regiune, potrivit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

Bursele europene continua sa scada

Bursele europene și-au continuat scăderea, indicele Stoxx Europe 600 scăzând pentru a doua zi din ultimele trei, după ce Rezerva Federală (banca centrală a Statelor Unite) a evitat să adopte noi măsuri de stimulare a economiei americane.

Autostrada Timisoara-Arad se deschide sambata

Autostrada Timişoara-Arad, care are o lungime de 32,2 kilometri, se deschide sâmbătă, oficial, traficului. "Adevărul" a încercat să facă o analiză a avantajelor şi dezavantajelor unui traseu Timişoara - Arad pe autostradă sau pe drumul naţional.

Datoria externa creste investitiile straine scad

Investiţiile directe ale străinilor în România au înregistrat, în primele 10 luni din acest an, o scădere cu 43,8% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2010, până la 1,3 miliarde de euro.

UniCredit Tiriac Bank va putea oferi noi credite

Fondul European de Investiţii (FEI) şi UniCredit Ţiriac Bank au semnat un acord de garantare în cadrul Iniţiativei JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises), care va permite instituţiei financiare din România să acorde IMM-urilor noi împrumuturi.

Zarzavaturile olandeze bat boicotul lui Basescu

Întors supărat de la summitul din Bruxelles, Traian Băsescu i-a sfătuit pe români să boicoteze produsele din Olanda. Bucureştenii nu ţin cont de părerea preşedintelui României.

Comasarea alegerilor locale si promovarea judecatorilor pe agenda Executivului

Guvernul se reuneşte astăzi, în şedinţă specială, pentru a adopta proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale şi parlamentare în anul 2012 şi proiectul privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anunţat Biroul de presă al Executivului.

Presedintele Basescu se intalneste cu omologul turc Abdullah Gul

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi, la Ankara, cu omologul turc, Abdullah Gul, iar mâine, la Istanbul, cu premierul Recep Tayyp Erdogan şi cu Preafericirea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Grec. Şeful statul va face la 8.45 declaraţii de presă despre vizita de stat în Turcia.

Cele mai profitabile banci din Romania

BRD Groupe Societe Generale este cea mai profitabilă bancă din România, cu un câştig de 382,1 milioane lei (aproximativ 88 milioane euro) în primele nouă luni ale anului.

2012 va fi un an greu pentru Romania

Efectele crizei datoriilor de stat din zona euro, accesul dificil la credit şi începerea programului de restituire a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) anunţă un an dificil pentru România în 2012, iar bugetul se bazează pe estimări prea optimiste, potrivit The Economist.

Schimbarea tratatului UE a cazut

Liderii UE au ajuns în această noapte la un acord privind regulile fiscal şi disciplina bugetară, au decis o suplimentare a contribuţiei la FMI de 200 de miliarde de euro, dar nu au reuşit să obţină schimbarea tratatului UE în formula UE27, în principal din cauza opoziţiei Marii Britanii care s-a opus.

Moody's taie ratingurile celor mai mari banci franceze

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investor Service a revizuit în scădere ratingurile acordate principalelor trei instituţii bancare din Franţa, BNP Paribas, Société Générale şi Crédit Agicole, motivându-şi decizia prin mediul operaţional fragil din Europa.

Olanda presata sa accepte Romania in Schengen

Olanda este presată de partenerii săi să accepte aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, potrivit unui proiect de declaraţie discutat de liderii UE reuniţi la Bruxelles.

Ministerul Muncii propune salariu minim de 700 de lei in 2012

Ministerul Muncii propune ca salariul minim brut pe ţară în 2012 să fie 700 de lei, reprezentând 4,13 lei pe oră, la un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună.

Veste buna pentru romanii cu credite in euro

Veste bună pentru românii cu credite în euro: Euribor a scăzut, pentru prima oară în istorie, la 1%.
Decizia a fost luată de Banca Centrală Europeană, care speră ca astfel să ajute la rezolvarea problemelor din Uniune.

Acord la Bruxelles incheiat fara Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron nu s-a lăsat înduplecat de apelul lui Traian Băsescu şi al celorlalţi lideri europeni care au pledat, joi, la Bruxelles, pentru un acord parafat de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Romania se alatura statelor din zona euro

După mai bine de 12 ore de negocieri, liderii din UE nu au reuşit să ajungă azi-noapte la un acord. Doar 23 din cele 27 de state comunitare s-au arătat dispuse să facă parte dintr-un nou acord european. România se numără printre ţările care şi-au dat avizul.

Guvernul s-a angajat la FMI si CE sa anuleze contractele incheiate de Hidroelectrica in afara OPCOM

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene ca, până la finele acestui an, să trimită firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzacţia nu a fost încheiată prin intermediul bursei de energie OPCOM.

CFR Marfa vanduta pana in toamna 2012

Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie scoasă de pe lista companiilor cu management privat şi vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie 2012 şi în care să poată fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

Guvernul se asteapta sa incaseze 20-60 milioane euro din vanzarea actiunilor Tarom

Guvernul estimează că va obţine minimum 20 milioane euro şi maximum 60 milioane euro pentru pachetul de 20% din acţiunile Tarom care va fi vândut pe Bursă, scenariul pe baza căruia a fost estimat în final şi comisionul intermediarului indicând însă obţinerea a 40 milioane euro din această tranzacţie.



Ziarul de azi