Ziarul din ziare online » Sport
Sport

Sportivii vor putea consuma suplimente medicale numai pe baza medicala

Sportivii vor putea consuma suplimente alimentare numai pe bază  medicală, medicii şi personalul asistent al acestora fiind obligaţi să le prescrie doar suplimente care nu conţin precursori hormonali .

Cristi Borcea isi face planuri pentru transferuri din iarna

În iarnă se vor aduce trei-patru jucători pe care îi doresc eu. Unul va fi Pârvulescu. Are viteză, e dinamovist şi e un copil foarte bun. M-am interesat, e foarte bun, doar că joacă în bandă

Dinamovistii vor avea prime daca va invinge meciul cu Ceahlaul

Cum reuşesc să "sudeze" victoriile, vin banii! Aşa se împart primele la Dinamo  pe timp de criză. În cazul în care vor învinge la Piatra-Neamţ, vor primi 1.200 de euro de persoană

Tricolorii au incheiat cu o remiza de calificare ratata 1-1

Un egal ar fi nimic, spunea înainte de meci Victor Piţurcă. România a început precaut, fără să se arunce spre careul albanez, deşi avea nevoie de toate punctele, pentru o grupă mai uşoară

Romania este pe locul 4 la gimnastica pe plan mondial

SUA ocupa locul I. Cele mai bune gimnaste sunt americancele in 2011. Concursul feminin pe echipe din cadrul Campionatelor mondiale de gimnastică de la Tokyo s-a încheiat marţi cu victoria finală a SUA

Dumitru Dragomir a ajuns la spital din Tirana

Dupa ce in ultimele saptamani, Dumitru Dragomir a fost implicat in mai multe scandaluri din fotbalul romanesc, în principal în "cazul Craiovei", iata ca şeful LPF a ajuns la un spital din Tirana

Chivu este apt sa joace in urmatorul meci din campionat

Romanul Cristian Chivu este refăcut după accidentarea suferită în urmă cu o săptămână şi jumătate, în partida cu Napoli, şi este apt pentru a evolua în următorul meci al echipei sale Inter Milano.

Badea si Savulescu ai pregatesc o surpriza in secret lui Borcea

In "Ştefan cel Mare" se aude că lui Cristi Borcea i se pregăteşte ceva în lipsă. Badea şi Săvulescu nu au uitat de atacul dur al lui Borcea de la începutul sezonului

Interes scăzut pentru meciul Naţionalei de tineret cu Franţa de la Piatra Neamţ

Cu o zi înainte de partida programată marţi seară pe stadionul Ceahlăul se vânduseră doar 1200 de bilete. Organizatorii speră ca la ora începerii partidei, tribunele să fie populate cu 5000 de spectatori.

Loto 6/49 din 9.10.2011: Afla numerele norocoase la tragerea pe Loto 6/49

Marele premiu pus in joc la extragerea Loto 6/49 de duminica seara nu a fost castigat, la categoria I inregistrandu-se un report de 23.789.035,09 lei (peste 5,5 milioane de euro)

Mutu a egalat recordul ratărilor de calificări

Decarul naţionalei încheie a 5-a campanie eşuată, „performanţă“ pe care a reuşit-o în fotbalul românesc doar Anghel Iordănescu. Adrian Mutu a reuşit cinci goluri în actuala campanie de calificare şi s-a apropiat la o singură reuşită de Gheorghe Hagi

Cum vine manager Iordanescu la Steaua: O conditie si doi jucatori

Tata Puiu" i-a transmis clar lui Gigi Becali că vine să conducă Steaua doar după ce echipa se va întoarce în Ghencea şi a solicitat transferurile atacantului din Regie şi al mijlocaşului Universităţii Cluj

România – Belarus 2-2 Încă o campanie ratată. Mutu: „Să nu ne mai plăngem atât“

Elevii lui Victor Piţurcă au terminat la egalitate ultimul meci din actualele preliminarii, pe propriul stadion, cu o remiză ruşinoasă contra reprezentativei din Belarus. Degeaba a marcat Mutu două goluri. Gafele nepermise din apărare ne-au costat scump la final.

22 de copii au participat la Cupa „Tinerei Speranţe la Şah

Campionul de anul acesta este sportivul Sebi Nagy, care a câştigat trofeul clubului cu şase puncte din şapte partide, urmat de campionul de anul trecut Silviu Bârle cu 5,5 puncte. La fete a câştigat Carla Văsuţ cu cinci puncte.

Petrolul şi Astra joacă astăzi două amicale

Cele două formaţii din Ploieşti au profitat de pauza de două săptămâni şi au programat meciuri de verificare. Ambele echipe joacă astăzi, la Ploieşti

Monica Niculescu s-a calificat în semifinale la Beijing

În semifinale, Monica Niculescu va juca în compania învingătoarei din meciul dintre Andrea Petkovici (Germania-favorita numărul 9) şi Anastasia Pavliucenkova (Rusia - numărul 13).

Gigi Becali ar putea renunţa la stadionul National Arena

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că după o discuţie cu Anghel Iordănescu a înţeles că ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, este dispus să ajungă la o înţelegere pentru ca formaţia "roş-albastră" să dispute din nou meciurile pe stadionul din Bulevardul Ghencea.

Procurori DNA şi acasă la "Naşul" Mircea Sandu

Procurorii anticorupţie au venit, joi dimineaţă, atât la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) cât şi la locuinţa personală a preşedintelui Mircea Sandu, pentru a prelua mai multe documente ce vor fi analizate în ancheta din dosarul fostului şef al arbitrilor Vasile Avram.

Gigi Becali nu se poate atinge de niciun ban din vânzarea lui Costea sau Prepeliţă

Asta e a doua escrocherie a lui Mititelu şi nu-l întreabă nimeni de nimic. Nu se ştie acest lucru, dar ANAF nu a ridicat sechestrul pus pe jucătorii Universităţii Craiova. Ei pot juca acum pentru echipele la care sunt legitimaţi pentru că este coadă la sechestru.

Barcelona il vrea pe Torje?" Italienii RAD cu lacrimi de interesul lui Guardiola pentru Torje

Italienii nu vor sa auda ca Torje e dorit de Barcelona. Mai mult, RAD de interesul catalanilor pentru fostul dinamovist. Transferat pentru a-i lua locul lui Alexis Sanchez, ajuns la Barca, Torje ar putea sa devina coleg cu chilianul mai repede decat si-ar fi imaginat!






S-au vândut 11.000 de bilete pentru meciul România-Belarus

Partida România - Belarus, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2012, se va disputa, vineri, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, conform prosport.

Becali poate da LOVITURA VIETII cu un atacant de 5 mil! Cum poate reveni GRATIS Bogdan Stancu la Steaua

Galata ar mai putea primi o lovitura in cazul Stancu! Hurriyet scrie ca Galata are termen pana pe 10 octombrie sa achite un milion de euro Stelei, ca parte a tranzactiei oficializate in iarna, in caz contrar urmand a fi amendata de FIFA sau chiar interzisa la Galatasaray ....

Barça îl vrea pe Torje lângă Messi: SMS-ul care anunţă transferul vieţii pentru mijlocaş

Barça îl vrea pe Torje lângă Messi: SMS-ul care anunţă transferul vieţii pentru mijlocaş
Şi-a programat fiecare pas iar acum ar putea să-şi vadă visul cu ochii
Torje îşi anunţa visul imediat după transferul la Udinese. Într-un SMS trimis antrenorului care l-a descoperit, Piticul şi-a dezvăluit intenţia


Recordul şocant al lui Marica » Vă vine să credeţi? E aproape de Hagi

Recordul şocant al lui Marica » Vă vine să credeţi? E aproape de Hagi
Marica, pe care suporterii nu-l percep ca pe un fotbalist vital "naţionalei", bate toate recordurile de prezenţe şi goluri la "naţională" înregistrate all-time de "tricolori" pînă la 26 de ani. La 26 de ani, atacantul se bate în cifre cu Hagi şi cu Răducioiu!

Mutu i-a păcălit pe jurnalişti » N-a mai venit la conferinţa de presă de azi

Pentru orice jucător este o mîndrie să fie la echipa naţională. Faptul că sîntem aici, ne motivează. Am observat că nu mai sprijinim echipa naţională şi nu mă refer doar la fotbal. Publicul s-a depărtat de echipa naţională a României şi sînt mai multe motive, scandalurile, situaţia financiară... Încercăm să atragem publicul, pentru că pe un stadion plin te simţi mîndru că reprezinţi ţara.

Gigi Becali: „Ghencea este casa Stelei“. Anghel Iordănescu, mutarea-surpriză!

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că după o discuţie cu Anghel Iordănescu a înţeles că ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, este dispus să ajungă la o înţelegere pentru ca formaţia "roş-albastră" să dispute din nou meciurile pe stadionul din Bulevardul Ghencea.


MM Stoica dat afara de la Steaua Bucuresti de Gigi Becali

Gigi Becali a luat astăzi decizia de a-l da afară pe managerul general al Stelei, Mihai Stoica, după remiza cu AEK Larnaca, scor 1-1.

Roni Levi si-a dat demisia pe aeroportul din Larnaca

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, după remiza înregistrată de echipa sa, 1-1, cu AEK Larnaca, în Liga Europa, că jucătorii stelişti "au atitudine şi vor", precizând că va anunţa în curând o decizie şi lăsând astfel să se înţeleagă că antrenorul Roni Levi va fi înlocuit.

Stenograme din meciul Otelul Galati Universitatea Craiova

Adrian Mititelu a anuntat in direct la Digi TV ca in curand vor apare stenograme legate de meciul Otelul Galati - Universitatea Craiova. Urmariti in stirile sportive din ZiarulZiare stenogramele discutiilor purtate de conducatorii fotbalului romanesc, in jurul acestui meci de fotbal.

Borcea a dat sampania la nunta fiului lui Vasile Avram conform stenogramelor DNA

Dumitru Dragomir sustine ca Vasile Avram era certat (dupa meciul cu Sportul) cu Cristi Borcea. Dupa trei etape, a fost delegat acelasi arbitru, la meciul echipei Dinamo Bucuresti.




Ziarul de azi